Îngerul își ridică trompeta și suflă preț de o clipă celestă cât să se pătrundă de veșnicie cântecul său revărsat asupra pământenilor. Se dezlegară băierile cerului și se însemnă iarna pe acoperișurile caselor, prin grădini și mai ales în sufletele oamenilor, ca o sărbătoare așteptată. Cu fiecare fulg se topi o amintire și toți laolaltă se așternură ca o potecă neîncepută, pe care pașii noștri începură să se caute unii pe alții, fără cuvinte și fără încetare, dezghețând tăcerile. Nu mai este mult până la primăvară.
