Bunăoară într-o
zi Împăratul se trezi
Plictisit și
mohorât și-avea chef de omorât!
Luă sabia din
pod, se uită după norod,
Câtă frunză, câtă
iarbă, dar de ce atâta grabă?
Hai să dea vreun
telefon, dar uite că n-are ton!
Mai bine să
frunzărească o revistă franțuzească,
Dar acolo ce-mi
găsi, erau toți împărații,
Luă sabia de zor
și plănui un omor.
Ca să facă
căutarea își aprinse lumânarea
Și se-ascunse
dup-o ușă, când îl găsi o mătușă,
”Ce faci aci
Majestate, de ce-ai sabia la spate?
Pe cine stai să
pândești ca să intri în povești?”
Orele treceau
pârleazul, amiaza spori necazul
Și când fu la
asfințit, musafirul nepoftit
Trase șnurul de
mătase, clopotul sună de șase...
Împăratul
se-mbună și pe vizor se uită.
Porunci să se
zidească poarta aia-mpărătească,
Iar când clanța o
urni, musafirul amuți,
Ce lucrare-n
cărămidă, n-o să plângă de obidă,
Se-apucă să
răsfoiască o revistă franțuzească!
Dar acolo ce-mi
găsi, erau toți împărații,
Tobe, frunze,
inimi, ghinde, și prințese, cât cuprinde,
Și o pasăre
albastră care sta la o fereastră,
Îi ceru să-i dea
o pană, scoase punga din sutană
Și cu praful de
safire se puse să dea de știre
Cu slove de
neuitat că a fost un Împărat
Care pentru-a se
păzi până-n miezul inimii
S-a trezit
posomorât și-avea chef de omorât.
Mâine iar de
dimineață, în gazeta pusă-n față
Împăratul se
găsește, bea cafeaua și zâmbește,
Zice la al său
paharnic,”Astăzi doresc să fiu darnic,
Deschideți la
înțelept, astăzi vreau să fiu deștept!”
Slugile grabnic
fugiră acolo unde zidiră
Și-mpăratul
singurel, bând cafeaua-ncetinel,
Auzi lângă
fereastră glăsuind lângă o glastră
O pasăre
ciufulită,”Nu-i bună ușa zidită,
Să te văd poți
meșteri pentru gânduri colivii?
Ai să vezi, Măria
Ta, că ți-ai lăsat inima
Unde nu vrei să
privești și, cum scrie în povești,
Am încălecat pe-o
șa și-am zburat unde-i pana”.
