CÂND TIMPUL CURGE-ADÂNC ÎN VREME

Motto: Şi nemurirea e atinsă.

Şi dac-am fost ca două flăcări, şi dac-un foc am mistuit,

Când vremea s-a pitit de timp şi visul iar ne-a întâlnit,

A fost ca-n judecata minţii cu inima să dăm măsura

Păstrată în priviri sfioasă, ca sub zăpezi semănătura.

Când vălul se ridică-n vis pentru a nu ştiu câta oară
Ne troienesc de nicăieri ninsori cu flori de primăvară
Şi-ajungem unul lângă altul şi-avem atât de povestit
Că nu simţim că timpul zboară şi vremea parc-a aţipit.

Şi dac-a fost şi e iubire, şi dacă-n patimi nu e-nvinsă,

Când timpul curge-adânc în vreme şi nemurirea e atinsă,

Vom fi o unică lumină, ce s-a aprins dintr-o scânteie

Ce-a strălucit în miezul nopţii, când amândoi eram idee.

Un strop de alb pe straiu-ţi negru, din care s-a prelins un fir,
Un zâmbet şi-o înseninare, pecetluite cu un mir,
În visul meu, la colonade, privindu-mă din toţi pe mine,
Oglinda ta de când e lumea-n pătrata mea închipuire.