FEREASTRĂ

Iubirea solitară e ca un punct de sare

În care sufletul adoarme o chemare,

Punctul de sare e-o lacrimă uscată

În colţul ochiului, c-un zâmbet ferecată.

Când n-ai strigat, am stat în aşteptare,

Din lacrimă-a ieşit punctul de sare

Şi-atunci cu el făcui hotărnicie,

Ca pragul plânsului acolo să nu fie...

În colțul ochiului mi-a înflorit discret

Un zâmbet cu solemnităţi de menuet,

Ce-mi șade dichisit pe sub sprânceană,

Pe-obrazul stâng mi se-odihneşte-o geană,

Ca semn al unui gând trezit din altă viaţă,

Un firicel de curcubeu, subţire ca o aţă,

Îl iau şi îl menesc să se-mplinească,

Ca să deschizi cu mine o fereastră.

CA VERSUL DINTR-O CARTE VECHE…

”ТЫ ЛЕТИ МОЯ ДУША!”

Eu cred că cerul s-a deschis

Și-acum aievea-i ce-a fost vis…

Deasupra valurilor mării,

De mă-ntâlnești, prinzi gustul sării!

De-mi ești aproape ca în vis,

Din șoapte-ți țes un paradis,

Cu mii de unde cristaline,

În care m-oglindesc din rime –

Ca floare de cireș plăpândă,

Ca verbul ce tăișu-mplântă

Ca un altoi fără pereche,

Ca versul dintr-o carte veche…

Să îți sărut c-un val pământul,

Dau rost unde-a zăcut cuvântul,

Să-l fac să-ți tremure în glas

Ca să înalți un alt talaz,

Să prinzi și-n noaptea înnorată

O stea, de fiecare dată,

Și în lumina înstelată

Să îmi vezi ochii, câteodată…

DIN BUCHETUL CU FLORI DE SARE

PRIMA FLOARE

Îmi cer iertare că nu ne-am cunoscut, Că doar atunci am fi avut de împărțit Păreri, un zâmbet cald sau unul zgribulit, Și, cine știe oare, dacă ne-am fi plăcut!? Să-ți ceri iertare c-ai lăsat fără răspuns Răvașe care ca o mie de cocori, 'Ți-umpleau fără de veste cutia cu scrisori, Ar fi așa, dac’adevărul tău n-ar fi ascuns - Dacă în schimb ai dat o mie-a ta De albi cocori ca notele întregi Și-apoi făcându-te că nu-nțelegi Ai fi legat tot zborul lor de catifea... Altmintrelea, iertarea trebuie lăsată Pe creanga înflorită, în primăvara toată, Iar noi s-o-nsuflețim făcând privirea roată, Căci vara e pe-aproape înc’o dată...

STROPI

Plecați după ochii ploii,

Uită-ne în susul văii,

Fiecare pe-o cărare,

Dezlegând o ghicitoare.

Cine-mi ești de când te știu,

De-mi vii la ceasul pustiu,

Ca să scrii pe cer în noapte

Ce visez când aud șoapte?

Cine sunt de când mă știi,

De-ți prind urmele candrii,

Ca să le gândesc menirea,

Cu mintea să-ți tulbur firea?

Caută-ne-n altă viață,

Când prindeam ploaia de față

Și-i sorbeam cât ai clipi,

Strânși în palme, toți ochii.

Cât ploua atunci în noi,

În suflete aveam văi,

Tot urcam, cu-nverșunare,

Fiecare pe-o cărare.

Tu pe-acolo, eu pe-aici,

Colindând cu pașii mici,

Să facem o cruce-a ploii,

Când om fi în susul văii...

DESPRE CĂUTARE

În relații, oamenii se caută unii în ceilalți. Când se oglindesc fidel, adevărul își găsește perechea.

DESPRE PRIMĂVARĂ

Cu salbe de flori ce poartă iertări se mărturisește primăvara, adiindu-și cântecul din suflet în suflet, ca un legământ care își caută Buna Vestire!

PASTEL DE PRIMĂVARĂ

Primăvară, de unde vii,

De unde știi să te așezi pe câmpii,

Cine îți cheamă păsările plecate la iernat

Și unde ți-e locul tău de așteptat?

Ești mișcare între rece și cald,

Verde crud scoți doar tu din tăcerea în alb,

Îndulcești iarna și misterul ei sacrosanct,

Vii de sus sau sufletele te smulg din neant?

Cum faci de te ții de mână cu iarna,

De-ți lasă ghioceii să-i străpungă zăpada?

Și de vară cum de te lași amețită,

Ca frumoasa din pădurea aceea adormită?

Pe crengile pomilor adiați de zefir,

Lungită în floarea care-și închină-n potir

Parfumul ușor ca o idee plimbată pe-alei,

Te-am reîntâlnit, de-acum ești în ochii mei!