Se clatină nesigur a opaiţului lumină,
Ca gândurile care tânjesc să se arcuiască,
Argintie luna s-aprinde pe bolta cerească,
Vin inorogii, mai albi ca mantia ei opalină...
Piramide înalţ din bazalturi tăiate de minte,
La un ceas fără limbi, unde cărunt timpul se-ntinde,
Îngerii luminează şi greul mi se desprinde,
Eu cioplesc în cubice bucăţi muntele de cuvinte.
Singuratic, colindă pe creste visul meu carpatic,
Vânând extatice fulgere, încolţind vremuri,
Golaşe sunt piscurile, plouă cu recviemuri,
Mantra mea solomonară deschide cerul iernatic.
