ADSUM!

O întâlnise"în albastru". Se aşezase în această dimensiune răbdător, aşteptând-o. Ştia că poarta acestui cer nu i se va deschide decât ei, pentru că o chemase cu"Rugăciunea inimii". Venirea ei a fost hotărâtă; oarecum l-a speriat, nevenindu-i să creadă. O invocase cu o credinţă nestrămutată, iar acum, când miracolul se întâmplase, se pomeni că are nevoie de dovezi...Venise pe calea inimii lui, însă mintea îi era zdruncinată de uşurinţa cu care trecuse poarta. Şi unde mai pui că nu venise singură...Venise prin mijlocirea a doi arhangheli! Se gândi să fie atent la semne şi să o pună la încercare. Dacă nimerise aici din greşeală? Şi iar se întâmplă ceva neobişnuit. Gândurile lui năvalnice o ajunseră, încât ea avuse percepţia lui vizuală, în timp ce el o simţi ca pe o ploaie de culori, cu bucurie! Se întâlniră deasupra vibraţiei cuvintelor. În mod conştient îi trimise un mesaj formal de recunoştinţă, iar răspunsul fuse refractat ca raza de lumină care întâlneşte o piramidă de cristal. 
Deveni încrezător şi cu inima uşoară se apucă să răsfoiască o carte. 
Privirea îi rămase suspendată pe primele rânduri ale paginii la care se oprise arătătorul mâinii drepte. Hazardul îl adusese aici. Citi rar, cu glas tare.
"Clipa de aşteptare este ca o privighetoare care-şi trage sufletul pe o ramură proaspăt înfrunzită, anticipând zborul cuantic spre rădăcinile luminii". Avuse impresia că timpul s-a oprit în loc şi simţi organic nevoia să-i caute rădăcinile."...înainte!"- veni călăuzirea. Disecă didactic direcţia..."Înaintele acesta este ca timpul. Te duce în faţă, dar tot atât de lesne şi înapoi!"(He-he-he, înainte nu despica firul în patru)."...deci timpul, trebuie că este sferic." 

Închise ochii, proptindu-şi fruntea pe vârfurile degetelor mâinii stângi. Respiră adânc, absorbind parcă timpul. Şi atunci o simţi fâlfâind ca o părere, dincolo de ochii lui închişi, revărsând asupră-i o ploaie de lumină, învăluindu-l cu blândeţea unei îmbrăţişări mai liniştită decât pacea lumii.Un gând se furişă iute ca săgeata şi se lăsă şoptit ca un pârâiaş domol:"Când este iubire în inima aceasta, să ştii că este iubire şi în inima aceea...". Deschise ochii şi încăperea i se păru mai luminoasă. Privirea i se opri pe cartea aceea cu coperţi stacojii, ale cărei file mimau un evantai. Zâmbi abia perceptibil."Larg se deschide viaţa-n evantai, azi aleg verde ca firul din rai...". 

va urma