FĂRĂ DISCUȚII

 

-Ne trebuie un profesor la Școala de Arte.

-Directore, sunt avuți în vedere și ăia care știu carte?

-Ah, pe dumneata te cunosc, ai trecut pe la noi prin 2008 după un post… Acum îți oferim fără discuții postul de profesor emerit pe statul de funcții, pentru că de sus am auzit că ai fi omul cel mai nimerit.

-Directore, să-ți pun o întrebare, ce nu aveam acum zece ani mare?

-Ei, fii și dumneata indulgent, știi, elevii spuneau că nu ai talent, că nu le vei da la toți note mari și că vei da pălăriile rar. Și încă e bine să știi că nu le plac ăia cusurgii. Fii fără grijă, noi timpul nu l-am pierdut, am furat câte pălării am putut, am scăpat și de ăia care aveau valoare, așa că este loc pentru fiecare.

-Mă simt totalmente contrariat, este Școală de Arte sau de mers la furat? Știu să spun ce gândesc verde-n față…

-Da, dar la școala noastră și arta hoției se-nvață. Credeam că ați înțeles ce ne dorim, scrieți cum ne place și plătim. Muza dumitale trimite-o-n vacanță și scrie cum cântăm noi, să vezi atunci performanță.

(extras din lucrarea”Despre pălării mici pentru școli mari”, după ciorna olografă datată 2018)

SEMN DE CARTE

DE LA UN SCRIITOR CĂTRE UN CITITOR, CARE S-AU CUNOSCUT DIN CĂRȚI

Fă-mă, Doamne, cu o Stea
Lângă visul Maicii Mele,
S-aprind toată Dacia
Cu scânteia minții mele!

Și de-o fi să plângă lumea
C-am plecat pe drumul sfânt,
La fântâna din răscruce
Să mă-nsemne în cuvânt.

Și de-o fi să mă gândească
Ca pe-un dac neînfricat,
Nască-se sub steaua noastră
De păcate curățat!

Fă-mă, Doamne, cu o Stea
Lângă visul Maicii Mele,
Să mă curgă Dunărea
Prin visările din stele.

Să mă las ca o părere
Pe cărări în munți pitite,
Când un Demian cu-o cârjă
Bate ploile-ațipite.

Și-n trezirea lor nuntită
Ca să știți că nu vă mint,
Fie să vă plouă-n-taină
Visul Florii-de-Argint!

VRÂND SĂ FIE

 

Un pumn de tină vrând să fie mai om ca oamenii de rând 
S-a dat pe mâna unui faur să-l modeleze din pământ, 
Apoi a ars în foc și-n pară ca-n loc de inimă să ție 
Un gând stătut în poala vremii proptit de mâini lângă bărbie.

Și gândul lui cel vechi trecu prin veacuri ca o neuitare,
Căci stătu treaz și nemișcat, dar rostui îngândurare,
Și plânse vremea lângă el spălând pustiul așternut
Până-l găsi în așteptare căutătorul unui lut.

De-acum toți trec prin fața lui și gândul său cel sfânt veghează,
Căci cel cu inimă curată merită și o minte trează,
Chemați sunt mulți, aleși puțini, căci veșnicia n-are preț,
Scânteia minții se aprinde când visu-n cuget e măreț:

Pe potriva Gânditorului,

CÂND TE ARDE O-NTREBARE

 

Știu ce vrei, să-mi smulgi un zâmbet,

De  mi-l flutur larg pe față –

Când sub pleata-ți argintie

Te gândești că sunt o hoață –

Să-l dau jos ca pe o haină

Ce-am luat-o de la tine

Ca oglinda care-i prinde

Pe-ăia de arată bine!

De-astă dată-a ta privire

Mi-e străină și-amăruie,

N-are pic de bucurie,

Nici că poate să mângâie,

Pare că un dor de-aiurea

S-a stârnit fără de veste,

Ca un pescăruș ce marea

Și-a uitat-o-n vreo poveste.

Căruntețea-ți din perucă

Este simplă recuzită,

Ai privirea-ntrebătoare,

Unde calea e greșită?

Știu să-ți spun că pe-ocolite

Drumu-i lung și colțuros,

Când te arde o-ntrebare,

Dac-o pui, zâmbesc frumos!

17.08.2020

CA SĂ VEDEM

 

Hoții de Zâmbete se duseră de unde au venit. La cășile lor. Curând ațipiră și, făcând rondul de noapte, trecu pe la fiecare Hoțul de Idei. Luă de la fiecare câte puțin. Când ajunse la mine sacul era plin! Crezând că dorm începu să îmi răscolească amintirile. Brusc deschisei ochii și-l întrebai de sănătate. Înțepeni. Zic, domnule, eu înțeleg ce faci dumneata aici, dar n-ai cum să izbândești. Nu ești primul, domnule, au mai trecut și alții. N-au plecat cu mâinile goale, iar eu am rămas cu amintiri de la fiecare. Știu cu câtă meschinărie se fură, cu câtă obrăznicie caută unii să profite de oamenii de bună credință, cum se stâlcește dreptatea ca să iese, cum zic oltenii, ce trebuie pentru cine trebuie, știu cam tot ceea ce te-ar putea interesa. Vinzi sau cumperi? Hotărăște-te ca ovreii mai întâi, ca să vedem dacă tocmim învoiala. De unde știu că ești decât Hoț de Idei? Îmi spuse ăla care nu prezice duminica.

DESPRE CHEIA BUNĂ

Avocatul este acel făuritor de chei pe care le pune în mâna magistratului ca să deschidă ușa pe care intră adevărul.

Cheia bună este cea care deschide adevărul judiciar în adevăr!

Fiecare proces cu cheia lui!

Când părțile se vor întrece în adevăr, avocații vor pune pe pupitrul judecătorului o singură cheie!

CE VREI

Dăruiește-i  mușcate cui a crezut că te-a păcălit

Și  va rămâne cu-o amintire, tu cu un bine gândit!

Nu poți să ridici un cocor care nu ți s-a cuvenit,

Te minți și ieși din decor, mai bine te-ai fi căit!

Păcatul nu ți-l ascunzi stingând lumina încet,

Ci sufletul ți-l înfunzi în marea unui regret,

De spui”asta fuse, eroare”, dar nu o spui răspicat,

Pierzi sute de ani din hotare, ăsta nu este  păcat?

Ne cunoaștem acum, tu, oamenii ți-i măsoară,

Cel care pentru el a furat a prăpădit o coroană,

Apoi, când să fie văzut, între copii s-a pitit,

Coroana neridicată  ți-arată cine-i cinstit.

Cei  drepți făcură la timp ceea ce era de făcut

Și lumii întregi ei vestiră adevărul  ce-ai tăi l-au tăcut,

Cel cu Țeapa, cel Mare, cel Brav nu pentru cușme domniră,

Ci pentru vise mărețe, pentru popor le-mpliniră.

Furului tău rău nu-i pare pentru paguba ce-a făcut,

Geaba stă să se-ascundă că cel Bătrân l-a văzut,

Mai  alaltăieri trimise-ncă doi s-o facă ăștia discret,

Cu de-ăștia pleci la război ca să rămâi pe bănet?

Hai să ne veselim, asta e, n-ai cu cine,

Dacă ai caracter poți să bați palma cu mine,

Cel mai simplu se știe că-n viață e drumul cel drept,

Vrei spătar, nu e greu, spune-o domne, direct!