L-am întâlnit, era primăvară,
Omul cu idei se plimba pe-afară,
Umbrela baston n-o avea la el,
Dintr-un nor ciudat ploua mărunțel.
Cum mergea așa, fără să mă vadă,
O idee mică îi căzu pe stradă,
Agațată strașnic de o tabacheră,
O avea demult, dintr-o altă eră -
Ca să fiu precis - de idee zic,
O avea se zice de la un bunic,
Tabachera aia, cu aur suflată,
Dar din tinerețe, de pe la vreo fată.
Mă oprii, zâmbii și-o luai de jos,
Tabachera, frate, o-ntorsei pe dos,
Dădui să o șterg cu un șervețel,
Unde-o fi ideea, o pierdui nițel?
Na, acu’drăcie,
ce e de făcut?
Omul cu idei parc-a dispărut...
Doar eu stau pe loc cam îngândurat,
Cu o tabacheră, plouă picurat.
Ce să fac cu ea, tabachera – zic,
Omul cu idei, dac-o fi bunic?
S-o dea mai departe dacă și-o dori,
Poate nu, căci poate nu are copii...
Deschid tabachera, știu sunt indiscret,
Caut un indiciu, un ceva concret,
Care să mă facă omul să-l găsesc,
Omul cu idei ... să îl întâlnesc!
Și acolo vere, ochii mei ce văd?
Un fel de scrisoare, un fel de năvod...
”Un pahar de vorbă? Hai, ești invitat,
O cafea amară? Ești cel așteptat!”
Merg tot înainte, dau de cafenea,
Singur la o masă, omul m-aștepta...
Mă așez în față-i, ca de obicei,
Domnul se prezintă:”- Omul cu Idei!”
.jpg)
